Hrana ca mecanism de a ”face față”

Poposesc aici pentru câteva minute și scot din desagă două, trei cuvinte despre mecanismele noastre adaptative (poate le cunoașteți sub denumirea de mecansime de coping) și comportamentul alimentar.

Mecanismele de coping sau altfel spus mecanismele care ne ajută să facem față situațiilor stresante care depășesc resursele personale pot fi de mai multe feluri. Nu o să insist pe clasificarea lor, ci o să vă spun doar că dintre ele unele sunt sănătoase, altele mai puțin.

Mâncatul compulsiv, subnutriția, episoadele de mâncat compulsiv urmate de subnutriție și invers, obsesia de a mânca curat și în general toate tulburările alimentare sunt mecanisme “de a face față”, pe cât de accesibile și ușor de abordat, pe atât de disfuncționale și nesănătoase. Ele nu numai că nu aduc o soluție reală la problemele cu care ne confruntăm (ba chiar, aceste probleme, încăpățânându-se să rămână acolo și să reapară chiar și după ce am mâncat o ciocolată întreagă), dar și dăunează grav pe termen lung sănătății noastre – atât sănătății psihice, cât și fizice.

Cu cât perioada în care am apelat la mâncare pentru a ne descurca cu situațiile tensionante (interne sau externe) este mai mare, cu atât ne va fi mai greu să facem trecerea de la nesănătos la sănătos. În același timp, este un lucru posibil, realist și se merită din plin efortul.

Printre soluțiile la această problemă se numără: autocunoașterea (să descoperi despre tine care sunt triggerii care activează un astfel de comportament), efortul conștient și ghidat (pentru a putea face pașii către schimbarea comportamentului) și urmărirea evoluției (pentru a ține motivația la cote ridicate până când noul mod de funcționare sănătoasă devine obicei ).

Îți doresc o zi cu gânduri fluide și spor la introspecție!