Abuzul emoțional

De foarte multe ori ne este ușor să identificăm abuzul direct (fizic: lovituri, tras, smuls, împins, îmbrâncit sau verbal: insulte, jigniri) și mai puțin abuzul emoțional care este indirect, ascuns.

Tipuri de abuzuri emoționale

Acestea sunt câteva semne că relațiile noastre au un conținut abuziv (și/sau) altul decât cel direct:

• STANDARDELE DUBLE.
Ți se cere și se așteaptă de la tine să funcționezi după un set de reguli, valori, principii pe care numai tu le respecți, nu i se aplică și celuilalt (ex.: nu este în regulă să minți, în schimb celălalt o face constant și este acceptabil, din diferite motive).

• DUPLICITATEA. Felul de funcționare în relație este unul incongruent (declarativ – comportamental, faptic), lipsit de transparență, sinceritate, onestitate.

• ABSENȚA LOIALITĂȚII. Celălalt te trădează în diferite moduri (ex.: împărtășirea unor informații intime despre tine și/sau despre relația voastră cu alții).

• LIPSA ÎNCREDERII. Celălalt acționează frecvent în feluri care duc la știrbirea încrederii. Din motive diverse, nu te poți baza pe ceea ce spune și face celălalt. (ex: promite că va face un anumit lucru și apoi nu se ține de cuvânt).

• CONTRADICȚIILE între ceea ce se comunică verbal și ce se poate observa acțional, comportamental.

• AȘTEPTĂRILE NEREALISTE ale celuilalt care nu sunt în concordanță cu vârsta și contextul real/ prezent de viață. (ex.: administrativ, în relații de cuplu – mă aștept ca tu să te ocupi exclusiv de cheltuielile casnice, deși sunt o persoană adultă și nu există vreo înțelegere luată și asumată de comun acord în direcția asta; emoțional – mă aștept ca tu să mă asculți activ atunci când îmi doresc eu indiferent de disponibilitatea ta din acel moment).

•  TRIANGULAREA. Nu este un mecanism specific doar relațiilor de cuplu, ci și altor relații din viața noastră: profesionale, de familie, de prietenie. Acesta presupune aducerea unei terțe persoane în relație pentru a crea competiție, a declanșa sentimente de gelozie, neîncredere, nesiguranță. Triangularea poate fi la nivel fizic – cum este în cazul infidelității sexuale, dar și la nivel emoțional, intelectual sau o combinație între ele.

• GRATIFICAREA IMEDIATĂ combinată cu elemente de EGOCENTRISM și NEGLIJENȚĂ (ex.: nu contează ce impact au acțiunile mele asupra celorlalți atâta timp cât îmi văd/ating interesul, îmi împlinesc dorințele).

• INTRUZIVITATEA, LIPSA GRANIȚELOR sau ÎNCĂLCAREA constantă a acestora. Aici fiind vorba nu numai de proximitatea fizică – încălcarea spațiului fizic al celuilalt, ci și a spațiului emoțional, intelectual, spiritual. Încerc sau îi impun celuilalt propriile idei, convingeri, fel de a face lucrurile, îi spun ce este potrivit să simtă, la ce intensitate și când, cum să se comporte sau să acționeze, să gândească, să se îmbrace etc.

NU este vorba de lipsă de granițe atunci când celălalt încearcă să oprească un abuz (ex: o persoană apropiată agresează un membru de familie aflat într-o incapacitate fizică sau psihica sau un copil).

• DEZECHILIBRUL major dintre A DA și A PRIMI, respectiv A CERE și A REFUZA. Nu există reciprocitate. Una din persoane este constant în poziția de a da, iar refuzul este întâmpinat cu supărare, iritare. Cealaltă persoană este centrată, în mare parte sau chiar exclusiv, pe a primi și a cere. Uneori această persoană dă și ea, însă doar minimul necesar și doar ca să primească înapoi. Pe termen lung, acest dezechilibru se va vedea prin carențele create la nivel de resurse (emoționale, mintale sau financiare).

• ASUMAREA unui ROL DE VICTIMĂ pentru a ascunde propriile agresiuni. Concentrarea pe reacția celuilalt când, de fapt, aceasta este un răspuns de protecție la abuz. (ex.: acuzarea celuilalt că țipă la tine când țipătul este reacția la faptul că tu ai lovit persoana). 

• COMPETIȚIA. Se întâmplă frecvent în mediile profesionale, dar și în relațiile intime. Este vorba de a sublinia, prin comparație cu terți, lipsa sau insuficiența percepută privind abilitățile, capacitățile sau caracteristicile unei persoane cu scopul ca aceasta să depună efortul de a recupera si prin asta să răspundă mai bine dorinței agresorului/să fie mai compliantă. Este o tehnică de manipulare prin care (printre altele) agresorul își satisface dorința de putere – prin lupta celor implicați în competiție. 

• COMPARAȚIA. Pentru a își valida propriile experiențe persoana se compară cu ceilalți invalidând și minimizând astfel experiențele celor din jur. (ex.: tu nu ai fost nevoit să faci asta; tu nu ai suferit niciodată ca mine; tu ai avut resurse, eu nu etc).

• MANIPULAREA. Atunci când o persoană are în vedere satisfacerea unui interes propriu și apelează la diverse acțiuni, comportamente, declarații care conduc către atingerea acestui obiectiv folosindu-se de vulnerabilitățile altei persoane, în detrimentul acesteia.

• ȘANTAJUL EMOȚIONAL. Dinamica relațională în care una din părți este constrânsă să facă sau să accepte anumite lucruri altfel vor exista consecințe (ex.: urlatul atunci când celălalt nu se conformează; amenințarea cu ruperea relației etc).

• GASLIGHTING-UL. Este o tehnică de manipulare în care o persoană încearcă prin diferite metode să îl facă pe celălalt să se îndoiască de propria realitate. (ex.: nu s-a întâmplat așa, nu am spus asta niciodată, îți imaginezi etc).

Cu cât sunt mai prezente cele de sus cu atât relația este mai disfuncțională.

Ce este de făcut?

Conștientizarea și punerea experienței în cuvinte este de folos în aceste situații. Pe de o parte, pentru a exista o claritate a ceea ce se întâmplă și pentru a vedea ce se poate repara. Pe de alta parte, pentru a fi în contact cu realitatea relației. Suntem făcuți să păstrăm relațiile cu orice preț (Gabor Maté, 2019). Asta înseamnă că atunci când există riscul pierderii relației vor apărea automatismele de protecție (idealizarea – construiesc înăuntrul meu o iluzie, o imagine supraevaluată a celuilalt care nu corespunde realității; raționalizarea – îi găsesc celuilalt tot felul de scuze, justificări pentru ceea ce face; minimizarea – mă conving singur(ă) că ceea ce se întâmplă nu este atât de grav, important pentru mine și pentru relație).


Dacă te găsești constant în poziția de a te convinge singur să ierți, să treci cu vederea, să găsești motive pentru care alții fac lucrurile pe care le fac este un moment bun să te întorci către tine.

Relațiile sănătoase, atașamentul sigur și iubirea nu sunt despre cât de multe și cât timp putem tolera sau îndura.

În unele cazuri, reparația nu este posibilă și atunci alternativele sunt distanțarea, limitarea, reducerea contactului sau chiar dizolvarea relației.

Pentru că această realizare este însoțită de cele mai multe ori de durere, suferință, uneori și teamă, iar riscul de a tolera în continuare abuzul fiind mare, este de folos să stăm în contact cât mai autentic cu ceea ce simțim în preajma și în relație cu persoana respectivă.

Prin emoții și trăiri avem acces la o informație extrem de valoroasă vizavi de ce se întâmplă cu noi și lucrul acesta este de folos în a regla ce avem de reglat în relațiile noastre pentru a fi bine și pentru a funcționa în afara dinamicii victimă – agresor.

După reglajul relației, într-un sens sau altul, putem să ne uităm care sunt motivele intrinseci pentru care am ajuns să intrăm și să dezvoltăm o astfel de relație. Motivele profunde vor duce la o înțelegere emoțională care să ne ajute ca pe viitor să ne alegem oamenii și relațiile mai sănătoase și potrivite pentru noi.

Sursă foto: Joey Kyber on Pexels

/de

Iluzia iubirii.

„Dintre toate felurile de a pierde o persoană, moartea este cea mai blândă.” (Ralph Waldo Emerson).

Ieșirea din iluzia iubirii este una dintre cele mai dureroase experiențe umane. Fie că este vorba de o relație primară părinte – copil, fie de cuplu, fie de prietenie. Relațiile construite pe o fundație de himere nu sunt autentice. Un prim pas spre o funcționare sănătoasă este de a sta cu realitatea așa cum este ea, chiar dacă, pentru o perioadă, asta înseamnă să experimentăm emoții precum: neputință, durere, vulnerabilitate lipsită de apărare, tristețe, furie, dezamăgire, rușine, singurătate etc. Ceea ce se află la capătul acestor trăiri va fi un contact mai bun cu sine și o claritate mai mare a ceea ce înseamnă, de fapt, iubirea.

/de

Despre autenticitate. Și relații.


Despre autenticitate. Și relații. Așa cum, foarte elocvent, o spune Gabor Maté – atunci când avem de ales între a fi autentici într-o relație și a pierde relația alegem să renunțăm la noi pentru a păstra legătura. Cu orice preț. Iar explicația este simplă. Din momentul concepției și până ne naștem (și după, o perioadă consistentă) suntem absolut dependenți de relațiile semnificative pentru a supraviețui. La acele vârste fragede, dacă nevoile și dorințele noastre contravin viziunilor celor din jur și se creează un conflict ne putem confrunta cu niște consecințe devastatoare pentru noi (voi aprofunda acest subiect într-un articol viitor). Și atunci învățăm să ne reprimăm și să ne ascundem aceste nevoi și dorințe față de ceilalți și, de cele mai multe ori, față de noi înșine.

Care sunt efectele, dacă acest mecanism continuă, în viața adultă?! Pierdem relațiile oricum. În primul rând, pierdem relația cu noi. Atunci când suntem inautentici este puțin probabil să putem cere ce avem nevoie, să avem grijă de noi, de nevoile și dorințele noastre, să punem limite sănătoase în relație cu ceilalți. Cum am putea dacă nu le știm sau dacă ne temem să nu pierdem conectarea cu celălalt?! Și astfel apar resentimentele. La polul opus, când alții sunt inautentici în relație cu noi suntem confuzi, iar asta duce la neîncredere. Imaginați-vă o relație plină de confuzie și neîncredere. Cât de împlinitoare ar putea fi?! Inutil să menționez câtă durere și suferință experimentăm atunci când renunțăm la noi, ne trădăm singuri și nu ne facem auzită propria voce în relații.

Toate aceste rânduri sunt un manifest pro autenticitate. Și l-am scris conștientă fiind de importanța clarității interioare în existența noastră și în relațiile cu cei din jur.

/de

Relațiile de cuplu și testul timpului

Un studiu de lungă durată, desfășurat pe o perioadă de 40 de ani de cei de la Institutul Gottman, a descoperit că o relație fericită și durabilă se bazează pe ceva extrem de simplu. Mai exact dinamica partenerilor. Felul în care aceștia interacționează în viața de zi cu zi și mai ales atunci când se confruntă cu conflicte.

Cele 5 semne că o relație va trece testul timpului, conform acestui studiu, sunt:

  1. Se respectă unul pe celălalt.
  2. 
Vorbesc despre ceea ce îi deranjează, dar nu critică.
  3. Nu se comportă disprețuitor cu partenerul.
  4. Nu își înjosesc partenerul.
  5. Nu se ignoră unul pe celălalt.

Indiferent dacă acum ele sunt, mai mult sau mai puțin, prezente în relația voastră, vestea bună este că aceste abilități pot fi învățate, exersate și consolidate.

/de

Critica și autocritica

Experiențele recente din cabinet m-au determinat să scriu despre un subiect des întâlnit în viețile nostre, ale tuturor, și anume: critica.

Fie că este prezentă sub formă de autocritică sau sub forma unor păreri venite din exteriorul nostru, critica poate avea un impact, mai mult sau mai puțin puternic, asupra noastră în funcție de diverși factori. Acești factori sunt direct influențați de experiența noastră de viață, de relația pe care am construit-o de-a lungul timpului cu critica. Uneori suntem capabili să filtrăm informația primită și să extragem ceea ce este folositor pentru îmbunătățirea calității vieții noastre, alteori lăsăm aceste opinii care ajung la urechea noastră – din interior, din exterior sau chiar din ambele sensuri – să ne modeleze universul interior în defavoarea noastră.

Indiferent în care din situațiile descrise mai sus te regăsești, e bine să afli că felul în care alți oameni se comportă, își expun părerile, ideile, felul lor de a gândi și de a vedea viața, are legătură mai mult cu ei decât are cu tine. Ei, ca și tine, sunt influențați de toată experiența lor de viață acumulată până în momentul întâlnirii voastre. A ignora această realitate presupune un risc, și anume, acela de a lua drept adevăr absolut ceea ce primești și de a-ți construi lumea interioară pe o fundație instabilă. ATENȚIE! Aici este vorba și de ceea ce vine din interiorul tău sub formă de critică. Modalitatea în care ne judecăm singuri, în raport cu un lucru sau altul, are legătura tot cu acei factori pe care îi pomeneam la început. În această situație, o igienă mentală și emoțională constantă este indispensabilă pentru echilibrul nostru interior.

/de

Stadiile schimbării

Știai că SCHIMBAREA – indiferent de natura ei, presupune parcurgerea anumitor stadii și că abia atunci când aceste stadii sunt parcurse în întregime (uneori mai mult decât o singură dată) se poate vorbi de o schimbare consistentă, stabilă și de lungă durată?!

Stadiile schimbării includ:

1. PRECONTEMPLAREA: încă nu realizezi necesitatea schimbării, schimbarea este imposibilă.
2. CONTEMPLAREA: iei în calcul posibilitatea schimbării, balanța este oscilantă, trăiești ambivalența.
3. PREGĂTIREA (decizia): ai încercat ceva.
4. ACȚIUNEA (implementezi schimbarea): ai făcut schimbări notabile.
5. MENȚINEREA: stabilizarea schimbării și prevenirea recăderii.
6. RECĂDEREA și RECUPERAREA.

Schimbarea este, așadar, un proces care necesită conștientizare, răbdare și perseverență.

Ce poate fi de ajutor atunci când trecem printr-o schimbare (fie ea fizică, fie mentală, afectivă etc)? Să ne punem întrebări! Unele întrebări sunt mai de folos decât altele atunci când, în plin proces de schimbare, trecem prin momente de confuzie, dileme, emoții/gânduri oscilante sau contradictorii. Printre aceste întrebări clarificatoare se numără și cele de mai jos:

„Ce fel de viață vrei?”
„Ce este important pentru tine?”
„Cum faci să ajungi la o astfel de viață?”
„Care sunt aptitudinile necesare pentru a ajunge acolo?

P.s Dacă pui întrebări nu poți evita răspunsurile!

/de

Bullying-ul – ce este și sub ce forme se manifestă

Termenul de “bullying” vine de la cuvântul “bully” din limba engleză care înseamnă bătăuş, huligan. În limba română nu există o traducere exactă, însă, acest cuvânt poate fi asociat cu termenii: intimidare, hărțuire, terorizare, brutalizare. Bullying-ul este un act comportamental repetat, care are drept scop rănirea fizica sau psihică, mentala a unei persoane. Când acest fenomen se întâmplă în mediul online (prin intermediul mail-ului, a mesajelor sau a rețelelor de socializare) el poartă denumirea de „cyberbully”.
Bullying-ul este un fenomen extrem de des întâlnit în jurul nostru, în unele forme ale sale mai mult decât evident, în altele subtil, ascuns. Indiferent de manifestare el produce pagube serioase psihicului nostru, în special atunci când suntem victimele lui pe termen lung.

Ca să știm ce să facem este important în primul rând să identificăm corect ce se întâmplă. Ca forme de manifestare există:

1. Bullying-ul fizic: atunci când există agresiune, intimidare, hărțuire, amenințare fizică.

2. Bullying-ul prin folosirea poziției/statutului social sau a unor resurse/bunuri pentru a șantaja, manipula, intimida, hărțui, amenința. Agresorul folosește statutul și/sau resursele pentru a domina sau controla victima.

3. Bullying-ul verbal: insulte, jigniri, tachinări, judecăți, critică constantă, amenințări, denigrare.

4. Bullying-ul ascuns, pasiv – agresiv: exemple de astfel de comportamente pasiv – agresive din sfera bullying-ului sunt bârfa, ridiculizarea/sarcasmul/ironiile/glumele constante făcute la adresa cuiva, excluderea socială, marginalizarea, izolarea profesională, sabotarea intenționată a bunăstării, fericirii sau succesului cuiva etc.

5. Cyber bullying-ul: toate formele de mai sus înfăptuite în mediul online, prin email, rețele de socializare, prin mesaje/video-uri/discuții sau prin alte formate digitale.

/de

Hrana ca mecanism de a ”face față”

Poposesc aici pentru câteva minute și scot din desagă două, trei cuvinte despre mecanismele noastre adaptative (poate le cunoașteți sub denumirea de mecansime de coping) și comportamentul alimentar.

Mecanismele de coping sau altfel spus mecanismele care ne ajută să facem față situațiilor stresante care depășesc resursele personale pot fi de mai multe feluri. Nu o să insist pe clasificarea lor, ci o să vă spun doar că dintre ele unele sunt sănătoase, altele mai puțin.

Mâncatul compulsiv, subnutriția, episoadele de mâncat compulsiv urmate de subnutriție și invers, obsesia de a mânca curat și în general toate tulburările alimentare sunt mecanisme “de a face față”, pe cât de accesibile și ușor de abordat, pe atât de disfuncționale și nesănătoase. Ele nu numai că nu aduc o soluție reală la problemele cu care ne confruntăm (ba chiar, aceste probleme, încăpățânându-se să rămână acolo și să reapară chiar și după ce am mâncat o ciocolată întreagă), dar și dăunează grav pe termen lung sănătății noastre – atât sănătății psihice, cât și fizice.

Cu cât perioada în care am apelat la mâncare pentru a ne descurca cu situațiile tensionante (interne sau externe) este mai mare, cu atât ne va fi mai greu să facem trecerea de la nesănătos la sănătos. În același timp, este un lucru posibil, realist și se merită din plin efortul.

Printre soluțiile la această problemă se numără: autocunoașterea (să descoperi despre tine care sunt triggerii care activează un astfel de comportament), efortul conștient și ghidat (pentru a putea face pașii către schimbarea comportamentului) și urmărirea evoluției (pentru a ține motivația la cote ridicate până când noul mod de funcționare sănătoasă devine obicei ).

Îți doresc o zi cu gânduri fluide și spor la introspecție!

/de