În luna ianuarie 2017, am apărut pe coperta Revistei Avantaje. Printre paginile revistei se numără și interviul acordat Danielei Palade Teodorescu. Iată interviul:

1. Dragă Ilinca, ești o combinație foarte specială de psiholog, psihoterapeut, trainer, instructor de fitness. Povestește-ne, te rog, parcursul tău profesional până ai ajuns la o astfel de performanță.

Totul a început de la o decizie. Aceea de a face în viață  acele lucruri pe care le simțeam potrivite pentru mine. Cele două – psihologia și sportul, s-au nimerit să fie pasiunile mele. Am avut și susținerea necesară pentru a merge mai departe pe cele două drumuri, iar acest lucru cred că a fost atuul meu. Am făcut sport de mică (înot, baschet, dans sportiv, când am mai crescut am început să particip și la curse de maraton), iar faptul că am devenit instructor de fitness a venit cumva natural ca urmare a ceea ce deja facusem toată viața. Dorința de a face psihologie mi-a răsărit în minte în timpul liceului. Apoi firescul și-a urmat cursul. Mi-am câștigat independența financiară din sport, încă din timpul facultății. Din psihologie ajungi să câștigi mai târziu, căci întregul proces de formare necesită o perioadă mai mare. Am căutat să mă pregătesc cât mai bine în aceste două domenii – fiind o fire meticuloasă – alegând facultatea, cursurile de formare, perfecționare, workshop-urile, conferințele etc care îndeplineau cel mai bine această nevoie a mea.

2. Am văzut că ai lucrat cu ISTT, o insituție cu care am colaborat și care are niște profesioniști de clasă. Cum ai defini tu trauma în contextul omului modern, cu atât de multe probleme, provocări, insatisfacții, frustrări? Cum arată fața traumei din perspectiva ta de terapeut?

O parte din formarea mea ca psiholog este făcută sub îndrumarea președintelui ISTT, Diana Vasile.  Într-adevăr este o echipă de profesioniști de clasă în domeniu, motiv pentru care i-am ales de nenumărate ori pentru a îmi șlefui competențele profesionale și pentru a mai pune o cărămidă la formarea mea continuă.

În ceea ce privește definiția traumei în contextul omului modern, este necesar să fac o diferențiere între ceea ce înseamnă traumă și stres. Uneori confundăm stresul cu trauma și invers, iar asta poate duce la o înrăutățire a stării. În traumă capacitățile individuale de a face față sunt depășite și atunci ne confruntăm cu sentimente de neputință, de abandonare lipsită de apărare, teamă și cu cât facem mai multe cu atât lucrurile se agravează. În stres, lucrurile stau diferit. Cu cât acționezi mai mult în direcția depășirii situației stresante cu atât lucrurile se îmbunătățesc. Acestea fiind spuse, este nevoie să ne dăm seama dacă problemele, provocările, insatisfacțiile și frustările pe care le simțim și trăim, în contextul modern de viață, depășesc resursele personale sau din contră, și care este impactul lor asupra echilibrului interior. Trauma este o experiență subiectivă, individuală, de aceea cel mai în măsură să evalueze impactul ei asupra propriei ființe este omul însuși.  Ce este traumatizant pentru o persoană, poate fi stres pentru o alta, iar modalitățiile de gestionare sunt diferite. Cu cât vom fi mai conștienți de aceste deosebiri cu atât ne va fi mai ușor să întelegem mecanismele din spatele lor și să acționăm, sau NU, în vederea recâștigării stării de bine.

3. Cât de mult poate ajuta mișcarea, exercițiul fizic la rezolvarea suferințelor, traumei?

 

Pentru că se potrivește și în acest caz, voi sublinia ce deja am spus la întrebarea anterioară. Diferența va fi în funcție de tipul de suferință – traumă sau stres. Sportul, mișcarea de orice fel are, în general, un impact pozitiv asupra noastră. Schimbările chimice din interiorul corpului ne induc o stare de liniște, bucurie, echilibru. În același timp, dacă o persoană trece printr-o traumă este posibil ca un efort mare să epuizeze și puținele resurse pe care aceasta le are pentru a supraviețui și atunci e bine să-și ofere timpul necesar de recuperare. Suntem obișnuiți să facem mereu câte ceva, aș putea spune ca e boala secolului. Rareori ne ascultăm vocea interioară și mai rar îi oferim ceea ce ne cere – repaus, relaxare, odihnă. Atunci când suntem traumatizați este necesar să avem grijă de nevoile noastre de bază, (hrană, somn) și, pe cât posibil, să-i oferim organismului și psihicului cât mai puțini stimuli. Uneori, repausul se referă și la sistarea efortului fizic. Alteori, cum e în cazul stresului, sportul ne ajută să ne relaxăm, să gândim mai limpede și clar, să luam decizii mai bune pentru noi, să fim mai creativi, să ne îmbunătățim memoria, încrederea în propriile capacități etc.

4. Ești unul dintre puținii specialiști care se situeaza la granița între psihologie, nutriție, mișcare fizică. Ce ar trebui să știe o femeie de 30-40 de ani, prinsă în menghina atribuțiilor profesionale, familiale, de părinte, de femeie care trebuie să arate impecabil pentru job, pentru partener?

 

Cred că dificultatea cea mai mare constă în a realiza că este mult mai simplu să adaptezi obiceiurile sănătoase la rutina ta zilnică decât să îți schimbi cu totul viața. Și că este mai important să fii sănătoasă decât să arăți bine pentru cineva/ceva anume. Această revelație se dobândește după multe încercări și erori, de multe ori erorile demotivându-ne atât de tare încât ne lăsăm păgubașe. Motivațiile extrinseci (urmează o nuntă, un botez, întâlnirea de 10 ani de când ai terminat liceul/facultatea etc.) nu sunt durabile. Ele funcționează atâta vreme cât există evenimentul exterior, uneori motivația se leagă chiar de o persoană – să arăt bine pentru cineva, iar când acel cineva nu mai este lângă nu îmi mai pasă de mine. Secretul este să ne creăm acele aptitudini interioare care să ne ajute să avem grijă de noi, constant și fără ca acest lucru să depindă de factori externi, să devină o trăsătură stabilă care să fie acolo, în noi, pe tot parcursul vieții, indiferent de conjunctură și context.

 

5. Cât din felul fabulos în care arată silueta ta se datorează mișcării fizice, cât nutriției și cât felului în care gândești?

 

În cazul meu, totul se leagă de gândire, de crezurile personale după care îmi ghidez viața. Am observat de-a lungul timpului că atunci când nu aveam grijă de mine începeam să nu mai funcționez la parametrii mei cei mai buni. Așa mi s-a conturat convingerea că îmi pot crește calitatea vieții numai dacă mă preocup de corpul meu și mintea mea. Iar cele două au nevoie de combustibil bun. Așa că asta le ofer. Rezultatele exterioare sunt un bonus.